Misterul cercurilor mari din piatră aflate la 300 de metri sub pământ – FOTO+VIDEO

Inelele ciudate au fost realizate din stalagmite şi sunt vechi de aproximativ 176.000 de ani, raportează oamenii de ştiinţă într-un articol publicat în revista Nature. Iar dacă inelele au fost construite de o specie bipedă, arheologii suspectează că acestea ar putea fi numai creaţia Neanderthalienilor.

„Această descoperire aduce dovezi clare că oamenii de Neanderthal aveau capacităţi pe deplin umane în planificarea şi construcţia structurilor de piatră şi că unii dintre ei au pătruns adânc în peşteri, unde iluminatul artificial ar fi fost esenţial”, explică paleontologul Chris Stringer, de la Muzeul Natural de Istorie din Londra.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Cu toate acestea, de ce neandertalienii s-ar fi aventurat atât de adânc în întuneric şi de ce au construit astfel de structuri rămîne o enigmă, cel puţin pentru moment.

Sigilată încă din Pleistocen, Peştera Bruniquel este situată în sud-vestul Franţei, într-o regiune presărată cu peşteri decorate şi multe alte situri paleolitice. În 1990, intrarea sa a fost excavată de speologii amatori, care au găsit indici ale unor urşi demult dispăruţi şi semne ale altor specii din megafauna dispărută.

Dar, adevărata comoară din peşteră zăcea într-o zonă umedă la mai mult de 330 de metri de la intrare. Acolo, pe podeaua peşterii au fost descoeprite mai multe structuri mari, stratificate, în formă de inel.

„Toţi vizitatorii au observat prezenţa acestor structuri”, spune Jacques Jaubert (Universitatea din Bordeaux), coautor al studiului care descrie constatarea.

Au trecut zeci de ani până când oamenii de ştiinţă au început să descifreze cercurile enigmatice. Marele efort era accesul limitat la peşteră, dar şi moartea arheologului care a început să lucreze pe sit în anii ’90.

În 2013, Jaubert şi echipa lui au reuşit să descifreze misterul din Bruniquel.

Sursa foto: National Geographic/PASCAL MORA

„Peştera a fost foarte bine conservată, cu foarte puţine vizite. Structurile sunt spectaculoase şi nu au practic niciun echivalent din aceeaşi perioadă şi chiar din perioade mai recente”, a declarat Jaubert, menţionând că site-ul este pe proprietatea privată şi este reglementat de guvernul francez.

Structurile misterioase sunt construite din aproape 400 de stalagmite. Toate au aproximativ aceeaşi lungime, unele dintre stalagmite au fost lucrate într-o structură circulară mare care măsoară aproape 6,7 metri. Unele au fost aliniate într-un semicerc mai mic, iar restul au fost aşezate în grămezi.

Suprafeţele colorate în roşu şi negru indică faptul că incendiile au fost aprinse deasupra stalagmitelor, iar bucăţile de os, inclusiv osul ars al unui urs sau ierbivor mare carbonizat au fost găsite în apropierea cercului mai mic.

„Acestea trebuie să fi fost făcute de către primii oameni din Neanderthal, singurii locuitori cunoscuţi ai Europei în acest moment”, afirmă Stringer.

„Descoperirea este solidă şi este o documentaţie importantă a comportamentelor avansate ale neanderthalienii”, afirmă paleontologul Erik Trinkaus, de la Universitatea Washington din St Louis.

Alţi oameni de ştiinţă pun la îndoială originea umană prezumtivă pentru structurile găsite în peşteră. În schimb, ei sugerează că acestea ar putea fi opera hibernării ursului de peşteră.

„Cine ar construi structuri la 300 de metri în subteran în interiorul unei peşteri? Refugiul într-o peşteră este o modalitate de a evita contactul cu o structură artificială. Atunci când urşii se stabileasc pentru hibernarea de iarnă, împing tot felul de gunoi în părţi”, spune paleontologul John Shea, de la Universitatea Stony Brook.

Dar, porivit lui Soressi, în general, vizuinile unui urs sunt mai mici decât cel mai mare inel găsit. În plus, Jaubert observă că „urşii nu fac focul”.

Potrivit lui Stringer, structurile complexe din Bruniquel sunt datate încă din stadiu glaciar, rece şi lung, iar la acel moment peştera ar fi oferit un refugiu temporar mai temperat”, afirmă  paleontologul Chris Stringer.

Sursa : National Geographic

Vă recomandăm şi aceste articole: